|
|
||
|
TREAPTA (DE SCARA) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru TREAPTA (DE SCARA)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 72 pentru TREAPTA (DE SCARA). Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev ... „Expoziția fabricilor, gospodăriei sătești, negustoriei, științei și meșteșugurilor din toată Rusia“. Expoziția din Kiev a prins o bucată de loc destul de însemnată: toată toloacă numită Troițkaia în partea târgului, ce poartă numele de Bessarabka (de la numirea țării noastre — Basarabia) și, pe lângă asta, costișele dealurilor megieșe. Aici au fost 31 de pavilioane (locașuri pentru lucrurile scoase la privire) de ale comitetului expoziției și 132 de pavilioane ale fabricilor și caselor de negustorie din toată Rusia. Vederea de dinafară a expoziției a fost foarte frumoasă. De la poarta cea mare de intrat se începe o toloacă lungă, împodobită cu fel de fel de florării, verdeață, chipuri de marmură și izvoare de apă bătătoare în sus. De amândouă părțile toloacei erau pavilioanele expoziției, împodobite cu niște coloane (stâlpi) mărețe. În partea din fundul expoziției o scară mare de piatră cu 120 trepte duce în vârful dealului, unde să înalță mărețul pavilion al Zemstvei, zidit întrun chip vechi grecesc. Toată clădirea era împodobită pe ... și a meșteșugurilor și altele. Despărțitura mașinilor la expoziție a prins un loc foarte însemnat: ea se afla într-un rând întreg de pavilioane. Aici au fost așezate mașinile uriașe de ... Curte a-i aduce, Pe amândoi la cercetare a-i pune. A doua zi Harun în tron de fală, Înconjurat de suita lui regală, Ordonă ca pe-acel bătrân de-aseară Și pe-acel tânăr să-i aducă-n sală. Și-atunci apar l-a tronului său treaptă Bătrânul alb cu fața înțeleaptă, Ținând de mână pe un mândru tânăr Ce ochii lui sfioși în sus i-ndrepată. Ei după chip păreau de viță-arabă, Dar fața celui tânăr este slabă Și palidă de multe suferințe  Deci cu mânie împăratu-ntreabă: ,, Ce ți-a făcut, moșneag fără de milă, Acest băiat de-l chinuiești în silă, Când el te roagă chiar să dai într-însul, Și pare-atât de blând ca o copilă?" Bătrânul zise vorbele aceste: ,, Stăpâne, lucrul nu îl știi cum este  Ciudată e istoria ăstui tânăr, Deci voie dă ... Sahară, Sub arșița cumplită de amiazăzi Ce sacă râuri, lacuri și izvoare, Vuind aude împrejuru-i vântul Samum, ce-n gură-ntunecă cuvântul, Și volburi de ... Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată ... toată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. După mai multe încercări zadarnice, el începu să privească împrejuru -i și văzu în fund pe o scară, încolăcită asemenea coajei unui culbec, o pară palid-albăstrie, ca o lumină de candelă, a cărei zare tremura pe murii negri de piatră... era cât un sâmbure de mac. El se-ntremă înc-o dată, merse pe pipăite spre pară, dar ea fugea dinainte-i. El veni pân jos la scară și dup-o clipă de răzgândire începu s-o urce-ncet răzimându-se c-o mână de perete. El văzu flacăra tot depărtându-se dinainte-i pân-ce ajunse într-un coridor larg și lung... Flacăra parcă plutea în aer departe în ... cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse în viața lui, luminată de lumini așezate în candelabre de cristal. O masă încărcată cu fel de fel de bunătăți era în mijlocul odăii... O muzică lină își zugrăvea armonia în aer, ușile se dădură-n laturi și o femeie ... Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân ... grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a hlamidei sale cute Flori de aur sunt cusute; Și cu fața înțeleaptă Și cu schiptru-n mâna dreaptă. Ochii mândri și-i îndreaptă. Iar l-a tronului picioare ... La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân ... grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a hlamidei sale cute Flori de aur sunt cusute; Și cu fața înțeleaptă Și cu schiptru-n mâna dreaptă. Ochii mândri și-i îndreaptă. Iar l-a tronului picioare ... La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de ... cugetul neascultat Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat. Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît Cum gîlgîiește cu spumă de mîna mea omorît. Văduva și sărmanul aceluia să-l privesc Îmbrăcat în haine negre la ușa mea cum zvoresc, Să văd muritori de foame să-i văd goli și umiliți. Strîngînd fărmături din masă pe supt păreți osîndiți. Fără îngrețăluire să știu de a lor avut Prin crîncenă sîlnicie că a-l răpi am putut. Pe patria-mi ticăloasă, aceea ce m-au născut ... zac. Fără să știu vreodată pofta mea a-mi sătura Fără să pociu în viață un ceas a mă bucura. Înfășurat de durere de ostenele dărmat, De grija a face răul ca de un vierme săpat, Pîngărit în fapte rele de cugetul mieu muncit Văd minutul acel groaznic al morții că au sosit. Cu cît puterea trupească s-apropie spre sfîrșit, Cu atîta să întartă cugetul ... tîrziu : Că într-o clipală iată voi înceta a fi viu. Ce-au fost dar a mea viață ? Un durelnic valmașag De cruzimi, de ... Alexandru Vlahuţă - 1907 1907 de Alexandru Vlahuță Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. Ce țară fericită, maiestate!... Se lăfăiește gureșa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus ... De-nțelepciune și de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul, De nu-și afla sub schiptrul tău limanul, De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul, Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul... Dar faci un semn, și-ncep să se ridice Oștiri, cetăți, palate ... a trufiei tale! . . . . . . . . . . . . . . . C-acestea nu l-au deșteptat pe rege, Că Adevărul a fost dat afară Și slugile l-au îmbrâncit pe scară, Firește, de ... George Coșbuc - Tulnic și Lioara ... râzătoare cu pasul legănat Lioara, mândră fata lui Stâlpeș Împărat. Mai dis-de-dimineață ca alte dăți ea lasă Chilia și-așternutu-i cu cergă de mătasă Și perini moi, scoboară pe prag întraurit Și trece prin pridvorul de marmoră, cioplit, Cu barda și se duce de-a dreptul la portița Gradinii și-apoi intră cu zâmbet copilița Pe-o aripă de ușă, că-i ușa cu zăvor Și două aripi are de-argint strălucitor, Cioplit ciudate-n formă de aripi de bălaur. Pe moale iarbă calcă papucul ei de aur, Și stropii mari de rouă, sub pașii ce se plimb, În mari mărgăritare și salbe mari se schimb. Pe largi cărări, ce-n umbră de pomi cruciș se taie, Copila trece blândă și pletele-i bălaie Le-alunecă pe vântul frumoasei dimineți, Iar vântul le resfiră mai late și mai ... Și-n taină el sărută tot părul dalbei fete, Când tremură de dragul frumoaselor ei plete. Pe cap Lioara poartă cununi de bărbănoc, Și frunze de smaralde și flori de siminoc Ea poartă; pe vestmântu-i țesut cu măiestrie Din fire lungi de Ion Luca Caragiale - O blană rară ... adevărat. Era și el beat! atâta șampanie! Toată scena de despărțire atât de scandaloasă, acel marș! aruncat cu despreț la plecare, nu aveau aerul destul de serios. El a crezut că e ca todeuna o farsă. El spera că Aglaia are să lase la otel pe bătrânul Cuțopolu și ... era foarte urâtă și posacă. Căpitanul ar fi căzut în cea mai neagră mizerie, dacă nu găsea pe prietinul tatălui său, pe Psaridi, mare om de afaceri... Acum Mișu este omul de alergătură al lui Psaridi. Foarte credincios, binecrescut și discret, Mișu face afacerile domnului și doamnei — și-i plătit destul de binișor. Ar fi fericit daca băiatul și Lucreția n-ar fi bolnavi!... o casă igrasioasă în mahala... Și el n-are lemne... și n-are ... Cuțopolu își lăsă molatic în mâinile ex-căpitanului blana superbă de vulpe albastră, un giuvaer, un exemplar unic în București. Apoi desfăcându-și minunatul evantail de sidef și de pene de struț, urcă, luată literalmente pe sus de un stol de fluturi nebuni, treptele scării de ... ... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase isvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... a mele scrieri!" O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fășie, Vre o umbră ... ... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... a mele scrieri!" O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fășie, Vre o umbră ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||